Primului grant în cadrul Parteneriatului Global pentru Responsabilizare Socială

Republica Moldova a lansat primul grant în cadrul Parteneriatului Global pentru Responsabilizare Socială (GPSA) – inițiativă administrată de Banca Mondială, care urmărește să sprijine reformele în sectorul educațional din țară. Grantul în valoare de 696 mii dolari SUA este implementat de centrul analitic independent EXPERT-GRUP din Republica Moldova, și se axează pe sprijinirea reformelor în curs de desfășurare în sectorul educațional.

Îmbunătățirea calității sistemului de învățământ este una dintre principalele priorități ale țării, și Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Proiectului reforma educației în Republica Moldova, finanțat de Banca Mondială, implementează reforme cuprinzătoare, cu obiectivul general de îmbunătățire a calității, eficienței și bazei de dovezi a procesului de elaborare a politicilor.

Proiectul "Facilitarea participării cetățenilor la consolidarea unei reforme educaționale responsabile și la îmbunătățirea calității educației din Republica Moldova" va sprijini programul de reformă a sistemului educațional al Guvernului prin creșterea responsabilității sociale prin includerea cetățenilor în monitorizarea impactului reformelor și a alocațiilor bugetare pentru sector. Obiectivul general al acestei inițiative de cinci ani este de a permite cetățenilor moldoveni să implice autoritățile locale, regionale și naționale în elaborarea de politici bazate pe dovezi și într-un dialog bugetar sub aspect de reformă educațională, calitate a serviciilor educaționale și priorități de dezvoltare a școlilor, dar și pentru a crea un mediu în care inițiativele de responsabilizare socială prosperă și se dezvoltă. Acesta va sprijini un număr de aproximativ șaizeci și cinci de mii de elevi, părinți și cadre în aproximativ 100 de școli, suplimentar organizațiilor societății civile (OSC) regionale, comunităților locale și autorităților publice locale. Participarea sporită a cetățenilor în procesul de reformă vizează sporirea calității în sector.

"În prezent, părinții și comunitățile din Republica Moldova sunt în mare parte neinformați cu privire la performanțele școlare", a declarat Abdoulaye Seck, Directorul Biroului Băncii Mondiale din Moldova.  ”Aceasta înseamnă că părțile interesate au o capacitate limitată de a responsabiliza școlile și profesorii pentru lipsa de calitate sau utilizarea ineficientă a resurselor. Abordarea acestei provocări este esențială în contextul eforturilor continue de reformă a învățământului, realizate de Guvernul Republicii Moldova, ținând cont de autonomia sporită a școlilor în gestionarea resurselor.”

În acest context, proiectul își propune următoarele obiective specifice:

  • Facilitarea implicării actorilor locali în aproximativ 100 de școli, cu aplicarea instrumentelor de responsabilizare socială și promovarea unui dialog privind bugetele școlare;
  • Îmbunătățirea fluxului de informații de la utilizatorii serviciilor educaționale cu privire la performanța acestor servicii către autoritățile locale și naționale;
  • Promovarea utilizării instrumentelor de responsabilizare socială în calitate de resurse în procesele oficiale de formare a bugetelor în învățământ;
  • Informarea publicului cu privire la impactul condițiilor economice și financiare mai largi asupra sectorului și reformelor educaționale;
  • Sprijinirea Ministerului Educației și a altor actori politici în îmbunătățirea calității datelor pentru a sprijini mai bine procesul de elaborare a politicilor bazate pe dovezi.

”Cel mai potrivit instrument pentru a asigura sustenabilitatea și eficiența unei reforme este implicarea tuturor părților interesate pe parcurul întregului proces, iar reforma sistemului educațional nu este o excepție în acest sens”, a menționat Adrian Lupușor, Director Executiv EXPERT-GRUP. ”GPSA poate servi ca un mecanism fundamental de implicare a elevilor, părinților, cadrelor didactice și a întregii comunități în reformele curente din sistemul educațional. În același timp, acest instrument poate spori responsabilizarea socială a Guvernului în acest proces. Reforma poate fi mai bine ajustată necesităților locale doar în condițiile unei vaste implicări în discutarea politicilor, bugetelor și stabilirii priorităților de dezvoltare la nivelul școlilor din partea tuturor părților implicate. Este foarte important ca cele 100 de școli, care vor fi încadrate în acest proiect de cinci ani, să fie suficient de motivate pentru a disemina experiențele acumulate și a avea rolul de exemple ale schimbării la nivel local”.

Organizațiilor societății civile le revine un rol important în ghidarea dezvoltării. Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială (GPSA) (www.worldbank.org/gpsa) - o coaliție de parteneri de dezvoltare, guverne și organizații ale societății civile - are scopul de a sprijini cetățenii și guvernele să lucreze împreună în soluționarea provocărilor de guvernare. Pentru a atinge acest obiectiv, GPSA oferă suport strategic și susținut inițiativelor OSC de responsabilizare socială, care vizează consolidarea transparenței și responsabilității.

Inițiativa GPSA se bazează pe angajamentul direct și continuu al Băncii Mondiale cu actorii din sectorul public, precum și pe o rețea globală de organizații partener, pentru a crea un mediu propice în care feedback-ul cetățenilor este utilizat pentru a soluționa problemele fundamentale în furnizarea de servicii și pentru a consolida performanța instituțiilor publice. Printr-o abordare adaptată necesităților țării, activitățile sprijinite de GPSA sunt implementate în sectoarele în care Banca Mondială are o participare activă și poate ajuta guvernele să răspundă la feedback-ul cetățenilor. GPSA lucrează pentru a "închide lacunele", ajutând cetățenii să capete o voce mai articulată, ajutând guvernele să asculte și asistând agențiile guvernamentale să acționeze în baza feedback-ului primit. Republica Moldova a fost una dintre primele țări care au aderat la inițiativa GPSA, iar organizațiile societății civile din Republica Moldova au participat activ la două solicitări de propuneri pentru responsabilizare socială realizate până în prezent.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în anul 1992, țara a beneficiat de peste 1 miliard de dolari SUA pentru un număr de 49 de operațiuni. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 7 proiecte active, cu un angajament total în valoare de 162.2 milioane de dolari SUA. Domeniile de sprijin includ reforma cadrului de reglementare și dezvoltarea afacerilor, educația, asistența socială, guvernarea electronică, asistența medicală, agricultura, și altele. Corporația Financiară Internațională a oferit investiții totale în valoare de 191 milioane de dolari SUA și Agenția de Garantare a Investițiilor Multilaterale a oferit garanții în valoare totală de 95 milioane de dolari SUA. Ambele instituții sunt membre ale Grupului Băncii Mondiale.

Relații:

La Chișinău: Victor Neagu, +373-22-200706, vneagu@worldbank.org

Pentru mai multe informații privind activitățile Băncii Mondiale în Moldova, vă rugăm să vizitați:
www.worldbank.org/moldova

Pentru mai multe informații despre Grupul Băncii Mondiale în Europa și Asia Centrală, vă rugăm să vizitați: www.worldbank.org/eca

pe Facebook la: https://www.facebook.com/WorldBankEuropeCentralAsia

Fiți la curent prin intermediul Twitter: http://www.twitter.com/worldbank

Pentru canalul nostru pe YouTube: http://www.youtube.com/worldbank